Ambiguitate & Ambiguity & Aimai-sa / "Tooi basyo kara" by Yo Ishina
Există destul de câteva artele care descrie peisajele după moartea perosoanei iubite. Moartea este cel mai aproape straniu pentru viață, așadar nu există sfârșit pentru numărul oamenilor care sunt atrași de această "otherness". Dar cât de multe cadavre mizerabile ale artisților care au abordat această temă cu flivolitate am văzut noi? Totodată, am măturisit unul dintre momente puține când emerge un erou de la grămada cadavrelor. Acel moment este în "Tooi basho kara / 遠い場所から" ("De la un loc îndepărtat") regizat de Yo Ishina / 石名遥, un protegee de Hirokazu Kore-eda.
Protagonistul filmului este un tânăr numit Iori, care este în al treia an la facultate. Într-o zi, el și familia lui primesc o veste că a murit tatăl lui Înstrăinat, Iori este șocant să învățe că moartea lui este așa-numit "kodoku shi / 孤独死", moarte singură referindu-se la un fenomen japonez că moară oameni singuri și rămân nedescoperiți pentru o lungă perioadă de timp, deoarece se gândește că trăiește tatăl cu amanta lui. Și atunci, Iori și familia lui sunt scufundate în propria lor amărăciune.
Se începe filmul cu descrierea viaței cotidiane de Iori în mod simplu, necomplicat de realistic. Iori este în o relație cu o fată numită Kana, care are alt iubit deja, și în timp ce se bucură de relația romantică, el are sentimente neelucidate despre asta. Vestea morții tatălui crează atmosferă strânjenitoare în familia, și stângăcia ca un zâmbet amar bântuiește cuvintele și acțiunile lor.
Direcția lui Ishina este plină de serenitate și modestie austeră. Ea și operatorii ei de camera, Motoyuki Sakka / 作花素至 și Ayane Kanno / 菅野綾音, privesc adânc în expresia caracterilor și toată mișcare pe care o generează ei. Uitătura ei este acuțită și pătrunzătoare, dezvăluind intersecție de cuvintele pline de emoție și gândurile lor nerostite pe shot-urile.
Ceea ce este mai ales fascinant depsre filmul este scenariul său scris de regizoarea însuși. Mama lui Iori se simte vinovat despre moartea fostului soț, mirând că s-a întâmplat deoarece l^a abandonat, în timp ce sora lui tânără Yui, care nu-și ascunde aversiunea la tatăl ei, este deranjată de purtarea mamei. Și, rătăcind între Kana și familia, Iori se gândește despre tatăl și, deocamdată, găsește un radio portabil pe care-l a lăsat tatăl. Râul emoțional al caracterilor pe care-l descrie Ishina este înrădăcinat în realitatea viaței cotidiane în Japonia, dar la același timp, există salturile narațiunii care surprindă audiențe. Această ondulație unică a gândurile e invitează la sensitivitatea absolută a lui Ishina.
Și este scrierea ei despre detalii cea care suprijinește autenticitatea acestei ondulație. Așa o scriitoare, Ishina face o bună utilizare unei serie de decorurile, dar narațiunea radio-ului portabil este mai ales zgudoitoare. Pentru Iori, asta este ultima verigă cu tatăl lui. În timp ce rătăcește prin o cameră umplută cu culoarile crepusculare căutând un semnal radio, este în cautarea legăturei invizibile dar importante cu el.
Ceea ce face acest film atât de mișcător este că, cu toate că direcția lui Ishina și acumularea detariilor sunt abundante și izbitoare, ce încearcă ea să înfățișeze este un sens extrem de ambiguu de un cuvânt japonez "warikirena sa / 割り切れなさ". Familia, incluzind Iori, nu pot urî tatăl, și nici nu-l pot iubesc în mod simplu. Tema acestui film este cum să facă fața ambiguității subtile între aceste emoții simple. Regizoarea nu da o soluție evidentă pentru această temă sau întrebare, dar, lăsând lucrurile ambigue încă ambigue, ea încearcă să se scufunde în ambiguitatea emoției adânc și adânc. Această sinceritate în "Tooi basho kara" ne face inima să tremure în liniște.
////////////////////////////////////////
English is here ↓
////////////////////////////////////////
大切な人の死の後にこそ広がる風景、これを描きだす芸術作品はそう少なくない。死とは人の生に最も近い他人であるが故に、その他者性に惹かれる者が後を絶たない。だがこのテーマに安易に取り組んだ芸術家の死骸の数々を私たちは幾ら見てきただろうか。だがこの死屍累々から英雄が現れる数少ない瞬間を、私は目撃することになる。それこそが石名遥監督作「遠い場所から」だ。
今作の主人公はイオリという大学三年生の青年だ。ある日、彼と家族の許に疎遠だった父が亡くなったという報せが届く。いわゆる孤独死であり、不倫相手と暮らしていたと思っていたイオリたちはその事実に衝撃を受ける。そして彼らはそれぞれの哀しみへと沈みこむこととなる。
まず今作はイオリたちの日常を淡々とした筆致で描きだすことになる。イオリは恋人のいるカナという女性と関係を持っており、この関係を楽しみながら煮え切らない想いを抱いている。そして死の報せは家族の雰囲気をどこか微妙なものにしてしまい、薄笑いのぎこちなさが言葉や行動に付きまとうこととなる。
石名監督の演出は静謐に満ちており、一種の厳かな控えめさをも伴っている。彼女は撮影を担当する作花素至と菅野綾音とともに、登場人物たちの表情や一挙手一投足を深く見据えていく。彼女の視線は先鋭でかつ明晰なものであり、感情の滲み渡る言葉と言葉にならない想いの交錯点をショットに浮かびあがらせていくのだ。
この作品で特に魅力的なのは監督自身が手掛けた脚本だ。母は"私が独りにしたのかな"と元夫の死に罪悪感を抱き、妹のユイは父の行為に嫌悪感を隠さないゆえ、そんな姿を見せる母に苛立ちを抱く。そんな中でカナと家族の間を彷徨いながら、父について考えるイオリは、父が遺した携帯ラジオを見つける。彼女が描きだす登場人物たちの感情の流れは日常に根づいた現実味を持ちあわせると同時に、観る者を驚かせるような飛躍が存在している。この独特な思惟のうねりが私たちを物語世界へと誘う。
そしてこのうねりの迫真性を支えるのがディテールの書き込みだ。脚本家としての石名監督は小道具の数々を上手く使うのだが、その中でも携帯ラジオのナラティブは際立って胸を打つものであり、イオリにとってそれは亡き父との最後の繋がりでもある。イオリは電波を探して、黄昏の色彩に満ちた部屋を彷徨うが、彼はそこに目には見えない、しかし大切な結びつきを探し求めているのだ。
今作において感動的なのは、監督の演出や積み重ねていくディテールは豊穣で明確なものでありながらも、描きだそうとするのは"割りきれなさ"という極めて曖昧なものだからだ。イオリ含め家族は父を単純に嫌うこともできず、かといって愛することもできない。この単純な思いのあわいにあるものをどうすればいいのか？ということが今作のテーマなのである。監督はこれに明らかな答えを与えることはなく、曖昧なものを曖昧なままにしたうえで、その奥へ奥へと深く潜行しようとする。この真摯さが私たちの心を静寂の中でこそ震わせるのである。
